• -

Vin colindătorii

Category : Evenimente

Când ai primit colindul în suflet, te simți ca un creștin împărtășit.

Mulțumim corului Metamorphosis și părintelui Anghel Dincu pentru momentele minunate care ne-au adus în armonie cu noi și cu sfintele sărbători care ne bat la ușă.


  • -

Părinții de la Callatis

Category : Evenimente

Vineri, 24 noiembrie 2017 a avut loc la Liceul Teoretic Callatis Mangalia întâlnirea dintre reprezentanții Centrului Equitas, cadre didactice și părinți ai elevilor liceului.

În cadrul întâlnirii, cei prezenți au fost informați asupra unor metode primare de recunoaștere a diverselor dependențe, precum și asupra unor strategii recomandate pentru a primi ajutor în cazul depistării unei dependențe.

Cu această ocazie, cei prezenți au fost informați și despre existența aplicației gratuite Drog Info, care poate fi foarte utilă în situații critice.


  • -

Ajutor online pentru dependenții de droguri: Aplicația Drog Info poate fi accesată gratuit

A fost lansată o aplicaţie care îi poate ajuta pe dependenţii de stupefiante. “Drog Info” oferă informaţii despre riscuri, opţiuni de tratament, mesaje motivaţionale şi, foarte important, confidenţialitate, pentru că există mulţi dependenţi care nu au curajul să meargă la medic.

Heroina, cocaina sau etnobotanicele sunt doar câteva dintre drogurile care provoacă dependenţă. Din curiozitate, mii de tineri au încercat astfel de substanțe interzise.

Mărturia unei eleve e cutremurătoare: la 16 ani era deja consumatoare cu vechime de droguri periculoase.

Când a văzut că își distruge viața și că dependența sa a afectat întreaga familie, a încercat să pună capăt viciului. A mers la un centru de tratare şi în doi ani și-a recăpătat viața. Urmează să susțină Bacalaureatul, vrea să se înscrie la Facultatea de Psihologie și se luptă să ajute alți dependenți.

Pentru ca unii dependenți nu au curajul să admită că au o problemă, a fost creată aplicația Drog Info. În acest fel, consumatorii pot cere și primi ajutor.

Aplicația Drog Info este disponibilă pentru sistemele Android și IOS și poate fi accesată gratuit.

Știri TVR
23-10-2017


  • -

S-a lansat aplicaţia „Drog Info”

Cercetările au demonstrat că adolescenţii şi tinerii sunt mai sensibili la mesajele prezentate prin intermediul internetului care, prin valenţele sale informative, pe de o parte, şi prin forţa de expresie a imaginilor, pe de altă parte, constituie o modalitate extrem de eficientă de informare asupra riscurilor şi consecinţelor asociate consumului de droguri.

Din acest motiv a fost lansată o aplicaţie care îi poate ajuta pe dependenţii de stupefiante. „Drog Info” oferă informaţii despre riscuri, opţiuni de tratament, mesaje motivaţionale şi, foarte important, confidenţialitate, pentru că există mulţi dependenţi care nu au curajul să meargă la medic.

Având instalată aplicația, vei avea permanent la îndemână informații despre ce este de făcut în caz de consum sau sevraj, o trusă de urgență și multe alte informații utile pentru tine sau pentru cineva apropiat care se află în dificultate.

Aplicația Drog Info este o aplicație gratuită, concepută pentru pentru sistemele Android.

Prin aceasta aplicație, Centrul de terapii dependențe „Equitas”, dorește să ofere informații utile și un suport real atât persoanelor cu comportamente adictive, cât și apropiaților acestora.

 

București TV
23-10-2017


  • -

O nouă aplicație pentru sprijinul dependenților de droguri

O aplicație  pentru smartphone-uri ce vine în ajutorul tinerilor cu probleme de dependență, a fost lansat, astăzi, la Constanța. Drog Info, oferă

“Read More”


  • -

Comunicat de presă DROG INFO

Category : Equitas , Evenimente , Noutăți , Presa

EVENIMENTUL “START APP DROG INFO”

Vineri, 20 octombrie 2017, ora 11:00, va avea loc evenimentul  „Start App Drog Info”, având ca obiectiv principal lansarea aplicației „Drog Info”, pentru telefonul mobil.

Alături de noi vor fi invitații speciali Marius Cristian Oprișan, comisar de politie, Șeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanta și Paraschiv Mioara, consilier de probațiune în cadrul  Serviciului de Probațiune Constanța, alături de medici, colaboratori și studenți ai facultăților de psihologie și psihopedagogie specială Constanța.

Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul Vintilă Dongoroz (A103), corp A, Campusul Universității Ovidius Constanța.


  • -

  • -

8 ani de dependență

Category : Presa

Știrile de la ora 18
Litoral TV
21 septembrie
http://www.tvlitoral.ro/dependenta-de-droguri/

La 12 ani a luat prima doză de droguri, iar de atunci viata lui s-a transformat într-un cosmar atât pentru el cât și pentru cei din jurul lui. Ce face diferenţa dintre consumul de substanțe cu efect halucinogen și dependență?

“Read More”


  • -

  • -

  • -

  • -

  • -

Dragă Centrule,

Category : Anonymus

Mă bucur că ne-am cunoscut și că am trăit atât timp împreună . Când am ajuns la tine  eram, speriat de tot ceea ce urma să se întâmple între noi.

Nu am mai cunoscut un prieten ca tine. Tu mi-ai arătat până unde am putut eu  și alții să mergem pentru a ne hrăni boala. Am suferit mult împreună.

Mi-am acceptat, cu ajutorul tău, partea întunecată. Sunt imperfect. Sunt un plin de lacune. Și eu  am vrut să îți dau foc.  Să te văd fărâme.  Și mie mi-a fost frică și de asta m-am comportat ridicol uneori, cu tine. Pe scaunele casei tale am plâns , pe ele am înjurat, am vorbit necuviincios.

Dar tot tu m-ai ajutat să ies din lumea mea. M-ai făcut să înțeleg că merit mai mult.

Împreună am construit lucruri frumoase. Am găsit aici oameni frumoși.  Imperfecți. Adică la fel ca mine. Am văzut ce înseamnă să îți dai jos masca și să fii vulnerabil.

Am înțeles că fiecare om, ca și mine, are motivele sale pentru care e așa cum e. Și că oamenii se vor schimba , doar dacă vor și simt că au nevoie de schimbare.

Cândva, îmi amintesc că eram un student la Științe Politice care visa să schimbe o lume nedreaptă. Acum, tot ce îmi doresc este să fiu eu schimbarea pe care aș visa să o văd  eu în lume. Să fiu eu cel ce face lucrurile să se întâmple fără a aștepta nimic în schimb.

 

Veșnică recunoștință,

Vlad


  • -

Păcănel. Frânturi de viață. Și cioburi.

Category : Anonymus

Poveste asta, care este 100% reală, a început pe când nu-mi dăduse încă mustața. În schimb îmi dăduse deja aparatul ”cinci bucăți” și mirajul unei lumi paralele. Eram cumva răstignit, cu un braț într-o lume firească, cu bune și cu rele, cu râsete și cu lacrimi, în timp ce al doilea braț atârna imaginar, într-un scenariu suprarealist. Răstigniții mor asfixiați, știați asta, nu ?  Simțeam acut și lipsa de aer și imposibilitatea de a mă mișca. Aș fi vrut să înțeleg cine sunt cu adevărat, ce s-a întâmplat cu băiatul mic, sensibil, plin de voință și optimism și cine e fantoma asta care sprijină pereții sălii de jocuri. Pentru cine trăiește fantoma asta? Și cu ce scop? Am avut nevoie de timp pentru a înțelege că am fost un actor care a jucat prea multe roluri și , la un moment dat,  a uitat cine  e el  cu adevărat.

A fost nevoie să mă dezbrac de recuzită, să schimb platoul și să înțeleg că teatrul în care jucam s-a  închis. Definitiv. M-am trezit în pielea goală și nu-l recunoșteam pe cel din oglindă și m-am înarmat cu răbdare până când am acceptat cine sunt cu adevărat , din ce material sunt făcut  și ce mi se potrivește. Mi-a fost greu să recunosc  că uneori ( DESEORI) mă comportam imatur, că aveam tendința să-i acuz pe ceilalți pentru faptele mele și mi-a fost greu să schimb toate aceste năravuri.

Și munca mea nu s-a încheiat acum, mai am încă mult de lucru.

Mulțumesc Equitas pentru răbdare și înțelegere, pentru sprijinul acordat în acest proces de autocunoaștere. Pentru mine Equitas este lacătul pus pe ușa teatrului absurd în care vremelnic am jucat.

by Stelică A


  • -

Despre răbdare

Timpul trece creativ și plăcut cultivând „fructele” răbdării.

“Răbdarea noastră va realiza mai mult decât forța noastră.” [Edmund Burke]

  

Abordăm dependența de alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc, internet, persoane, prin stimularea creativității.

Art-terapeut Gabriela Ruș  – martie 2017


  • -

Am împlinit un an de abstinență

Category : Anonymus , Evenimente

“Un an? Cel mai frumos an din viața mea! Cel mai curat, sincer și real an. Anul trecut pe vremea asta nu mai vedeam nimic, nici drumuri înainte, nici căi de scăpare din visul urât care mă prinsese atât de strâns. Acum exact un an, trezirea spirituală a fost mai puternica, a fost momentul în care am trecut granița dintre rău și bine înspre lumină, conștiința a bătut nevoia și eu am reușit. Am făcut încet și cu teamă primii pași spre viața la care am visat mereu, viața plină de realizări, fericire și împlinire pe care o trăiesc acum, după doar un an. Am auzit-o pe mama spunând că e mândra de mine, pe oamenii din jur spunând că m-am schimbat și inima mi se umplea din ce în ce mai mult în fiecare zi. Când m-am întors la școală, mami era temătoare și emoționată ca în prima zi de școală, o persoana chiar spunându-i “este prima zi de școală, pentru că ea acum e un alt om”. Nu o să uit niciodată privirea din ochii ei când am plecat din nou de lângă ea, cu toată suferința m-a lăsat din nou, de data asta încrezătoare, știa că dacă rămâneam nu reușeam! A fost și frumos și greu, acum e cu totul altfel, parca aș fi trăit până atunci altă viață și eram altcineva, persoanele din trecut au rămas acolo și acolo vor rămâne, cele pe care le-am păstrat în continuare lângă mine au o valoare inimaginabilă și au trecut prin multe tâmpenii, m-au suportat mereu cu toate ca nu erau în același “film”, pentru acele persoane aș călca peste mulți și multe, pentru că merită, sunt la un alt nivel, sunt familie și le mulțumesc pentru tot. Nu mai am nevoie de prietenii superficiale și oameni falși! Astăzi mă bucur când e frumos afară, când ninge, când dau de mâncare unei pisicuțe pe stradă, când apune soarele, când iau o notă bună, când o pup pe mama pe frunte și când aud “te iubesc”, când văd sclipirea din ochii iubitului meu atunci când mă vede, când văd fericirea în ochii rudelor că vin acasă și dorul din voce când le sun. Micile lucruri fac diferența! Ele fac viața mai frumoasă, pe mine mai fericită și totul capătă culoare. Astăzi mă bucur când aud “la mulți ani” și când mă gândesc că am trecut peste toate fără regrete.”
Mulțumesc, Centrului Equitas și echipei!


  • -

Este timpul pentru o schimbare

Category : Evenimente

Centrul pentru tratarea dependențelor EQUITAS este prezent LA EVENIMENTUL EXPO ONG desfășurat la centrul comercial VIVO Constanța (fostul Maritimo Shopping Center) în perioada 21-22.01.2017.
La acest eveniment va avea loc lansarea aplicației DROG INFO, o realizare a Asociației Creativ Life împreuna cu Centrul Equitas și Castle Craig Hospital Scoția.
Vom fi acolo împreuna cu voluntarii noștri începând cu orele 9.00, unde vă vom invita sa descărcați gratuit în telefoanele dumneavoastră aplicația noastră!

Aplicația Drog Info


  • -

Viața fără anestezic

                Avem o viață. Și viața asta e compusă din zile senine, pufoase, ofertante și pline de bucurie. Splendid! Nu-i chiar așa… Mai sunt zile, destul de multe, în care nimic nu merge, zilele acelea în care ai impresia, că șeful s-a născut ca sa te scoată pe tine din minți, părinții îți cer imposibilul – și mai

“Read More”

  • -

Iată, vin colindători!

Category : Evenimente

Mulțumim corului Magia Crăciunului și părintelui Viorel, pentru colindele pline de talent și har.


  • -

Oameni pentru oameni (continuare)

În spiritul sărbătorilor ne continuăm drumul de a fi alături de persoanele nevoiașe. Părintele Viorel ne-a așteptat și ne-a îmbrățișat cu drag, ne-a binecuvântat și ne-a ajutat ca donațiile noastre să ajungă și să bucure cât mai mulți oameni.

  • -

Oameni pentru oameni

Noapte, frig, orașul se odihnește, luminițe sclipitoare împânzesc bulevardele mari și goale.
Liniște… și în liniște și frig stau ei, foștii copii ai străzii, actualii oameni ai străzii. În aceleași locuri, de ani de zile, cu aceleași probleme, ascunși prin canalizări sau pe lângă ziduri, își trăiesc sărbătorile cu așteptarea în suflet.
Două mașini în noapte, forfotesc prin oraș cu portbagajele pline de haine pentru ei. În aceste mașini… oameni care cu hotărâre în suflet, au spus NU dependenței, de oricare ar fi ea.
Oameni cu nevoi, care au dorit să ajute alți oameni aflați în nevoi.
Suferința și durerea schimbării și reconstrucției a vrut să dea o mână de ajutor oamenilor cu domiciliul “strada”.
Schimbarea din cei aflați în cele două mașini, și-a dorit să aducă schimbare pentru cei aflați pe stradă.

  • -

  • -

Dezbatere dependenta pro si contra – continuare

Ra : Pai ia gandeste-te putin , ca daca o sa te duci la puscarie , o sa fiu eu si pe acolo, stai linistit ca si pe acolo, circul.. Este adevarat, ca va trebui sa faci niste lucruri mai urate pentru mine , dar o sa le faci tu, nu-i nicio problema , ca o sa ai nevoie de mine. Gandeste-te putin, ca daca o sa fii filat, o sa poti sa iei banii cu nemiluita de la camatari , ca cei care te fileaza doar nu o sa ii lase pe camatari sa te bata sa-ti rupa capul. Lasand asta, eu tot o sa apar in viata ta, oriunde vei fi.(Ideea este sa nu crezi ceea ce zic eu aicea !)
Oa :hahahah , nici el nu crede ceea ce spune..
Ra : Ceea ce spun eu este adevarat , dar….

“Read More”

  • -

Dezbatere dependenta pro si contra

Protagonistii acestei dezbateri sunt beneficiari ai Centrului de terapii a dependentelor Equitas , actiunea petrecandu-se in cadrul unui grup de suport.Dezbaterea are ca subiect dependenta , beneficiarii fiind impartiti in doua grupuri , grupul PRO dependenta si grupul CONTRA dependenta , fiecare venind cu argumente in favoare grupului din care face parte.
Precizam ca acesta este un transcript dupa inregistrarea audio a sedintei .

PRO: M. , Ro , Ma , Ra
CONTRA: Sa , Oa , Mi , Io
Ro: Dependenta iti creste impulsurile de inteligenta psihica , fizica , partea care se ascut simturile. Dependenta nu este nociva , te simti mai puternic , mai agil , esti dispus sa faci orice in momentele acelea.
Sa : Eu am doua lucruri de abordat. In primul rand despre ceea ce a zis dependent. Si-a aratat partile frumoase , dar ce castigi si ce pierzi? Ea ti- a prezentat ceea ce castigi , hai sa-ti spun ceea ce o sa pierzi : o sa pierzi prieteni , o sa pierzi scoala , o sa pierzi incredere , o sa pierzi la un moment dat demnitatea , o sa ajungi la un moment dat sa faci orice pentru droguri. Si nu e chiar ok , dar in legatura cu ce a spus Ro. A spus ca IQ –ul iti este crescut. Eronat , total gresit. Toata lumea din sala asta stie ca drogurile iti prajesc creierii.
Ro: Drogurile, cand consumi nu ajuta la inteligenta pe oricine , depinde de persoana
Sa: In Mangalia sunt foarte multi dependenti de droguri , in Constanta…

“Read More”

  • -

Dependența de sex și pornografie

Dependenta de sex și pornografiesex_addiction_68970600

Mai puțin vizibilă decât alte dependențe, însă cu consecințe dramatice asupra persoanei și apropiaților, dependenta de sex este o boală care afectează gandirea, emoțiile, comportamentul, sănătatea și spiritul.
Adicția de sex se concretizează într-o obsesie mentală și comportamente sexuale anormale, aceasta însemnând practici iesite din comun prin frecvență, conținut sau durată de timp alocată.
Dependența de sex urmează tiparul tuturor dependențelor, în sensul că:
– începe prin uz – practici recreaționale ocazionale,
– evoluează în abuz – când practicile respective devin un mod de viață
– treptat se instalează dependența, când se pierde controlul, iar practicile continuă în ciuda consecințelor, de multe ori dezastruoase.
Astfel debutul poate fi la vârstă fragedă cu masturbare sau vizionare de materiale pornografice, când se descoperă efectul asociat, plăcerea. Această practică va duce mereu la efectul căutat. Comportamentele de autosatisfacere pot lua numeroase forme: masturbare, pornografie, apelarea la prostituție, exhibitionism, sex în grup, ajungându-se la violuri, pedofilie și alte comportamente deviante.
Persoanele care au devenit dependente de practici de autosatisfacere sexuală trăisc rușinea, sila, suferința… Pot deveni disperate, depresive, fără speranță și frecvent ajung la tentative de suicid. Persoanele devin retrase, pentru că timpul, energia și interesul pentru alte relații se reduc semnificativ. Fizic pot avea dureri inghinale, anale, senzația de presiune toracală sau abdominală, migrene, colon iritabil, reflux gastro-esofagian, etc.
Programul nostru de terapie, prin complexitatea lui, facilitează un proces de recuperare, pe tote nivelurile afectate de această boală.


  • -

  • -

Muzica și efectele ei benefice

poza-meloMeloterapia, ca metodă complementară, este folosită în tratarea dependențelor pentru atenuarea simptomatologiei de sevraj.
Muzica acționează asupra organismului prin sistemul nervos căruia i se adresează, a instinctelor și a emoțiilor primare, a funcțiilor psihice superioare realizate în scoarța cerebrală.
Muzicoterapia are ca principal obiectiv diminuarea simptomelor, înlăturarea inhibițiilor, facilitarea reorganizării vieții interioare.
Printre indicațiile simptomatice ale muzicoterapiei menționăm următoarele: anxietatea, depresia, nevrozele, tulburările de personalitate, dizarmoniile somatice, inhibiția emoțională, inhibițiile melancolicului, delirantului, alte afecțiuni care se pot asocia cu dependența.
În cadrul terapiei de grup, am folosit muzica pentru a facilita exprimarea emoțiilor și a îmbunătăți comunicarea.
O altă etapă a fost conștientizarea efectului muzicii. În acest sens beneficiarii au experimentat diverse stări induse în funcție de muzica aleasă. Au înțeles astfel cât de importantă este alegerea muzicii care poate avea rol terapeutic și au constatat că, deși nu erau familiarizați cu muzica clasică, aceasta le-a indus o stare de calm, liniște și le-a îmbunătățit starea.
În același timp, beneficiarii s-au bucurat experimentând limbajul muzicii cu diverse instrumente, exprimând propriul ritm interior sau exersându-și memoria muzicală.
Muzica armonioasă este astfel folosită pentru a induce armonie sufletească alături de alte terapii folosite în centru.


  • -

Codependența

codependenta-2Codependența este un termen folosit pentru a descrie o boală de familie și înseamnă a fi prins în ciclul dependenței altei persoane și nu înseamnă a fi dependent de altă persoană.
Iată câteva trăsături importante ale modului în care consumul (alcool, droguri, etc) îi afectează pe cei apropiați dependentului:
– familia se consideră vinovată pentru consumul dependentului, ca și cum el ar consuma din cauza „greșelilor” făcute de mama, tată, soția sau copilul acestuia;
– membrii familiei au sentimentul de confuzie și autoamăgire, îl cred pe alcoolic că totul este în ordine, își pierd încrederea în sine;
– familia devine responsabilă pentru problemele dependentului, ascunde, minte, găsește scuze false, anticipează perioadele de consum și încearcă să îl manipuleze pe dependent;
– după un timp familia devine secătuită emoțional și spiritual, își pierde sentimentul de siguranță, nu mai poate acționa conform sistemului lor de valori și credințe.
Deci, se poate spune că, codependența seamănă foarte mult cu dependența însăși și este o boală primară, progresivă, cronică și fatală.

 


  • -

Jocul cu mingea

În cadrul Centrului Equitas se efectuează mai multe terapii complementare, printre care se numără și kinetoterapia. Prin acțiunea sa directă a organismului, aceasta are o paletă largă de beneficii atât asupra fizicului cât și a psihicului.
Prin jocul cu mingea se urmărește în afară de îmbunătățirea calităților fizice și a coordonării neuromusculare și îmbunătățirea unor calități psihice cum ar fi: încrederea în sine, exprimarea emoțiilor, comunicare și nu în ultimul rând relaxare.
În timpul acestei terapii fiecare participant resimte efortul ca pe un efect benefic al mișcării asupra organismului care se manifestă prin dorința de autodepășire, orientare în spațiu, gândire tactică, colaborare, viteză de reacție și execuție, etc.
Iată cum jocul cu mingea poate fi o terapie foarte placută și cu efecte benefice și de lungă durată.

joc-cu-minge


  • 0

Limitele – aspect important în recuperare

Sneakers from above. Male and female feet in sneakers from above standing at dividing line.În dependență, limitele sau granițele personale devin neclare:
• Aștepți ca nevoile tale să fie împlinite de ceilalți;
• Oferi prea mult;
• Oferi prea puțin;
• Îți încalci propriile valori pentru substanțe sau persoane;
• Accepți lucruri pe care nu le dorești, etc.
În cadrul recuperării din dependență, ai șansa să îți clarifici limitele/granițele personale și să le modifici. Aceste granițe personale sunt sănătoase dacă te susțin din punct de vedere al siguranței fizice, emoționale și spirituale.
Te-ai întrebat vreodată:
1. Ce fel de limite/granițe ai tu?
2. În care parte a vieții tale este cel mai greu să menții granițe sănătoase?
3. Ce schimbări ai face ?
4. De ce anume ai nevoie pentru a face aceste schimbări?


Oare am ajuns la dependență?

Este mai bine să întrebi acum degeaba decât să regreți mai târziu. Folosește formularul de contact pentru a ne adresa orice întrebare legată de tratament sau pentru a face o programare. Asigurăm confidențialitatea datelor furnizate prin intermediul formularului online sau telefonic.

Vreau să știu