“Dependența creează lanțuri. Ajutorul tău contează”, pe scenă la Maritimo Shopping Center

  • 0

“Dependența creează lanțuri. Ajutorul tău contează”, pe scenă la Maritimo Shopping Center

Category : Evenimente

Evenimentul “Dependența creează lanțuri. Ajutorul tău contează“, din data de 31 octombrie 2015, ora 15:00, a animat zona Food Court a gazdei, respectiv Maritimo Shopping Center din Constanța.

Un număr mare de curioși au aflat mai multe informații cu privire la dependențe. Este important să fim conștienți de simptomele și consecințele bolii, numită dependență.

Programul a fost deschis cu un moment muzical oferit de Marian Gănescu.

 

Evenimentul a continuat cu o conferință de presa susținută de invitații speciali ai Centrului Equitas:

  • Coordonatorul Centrului Equitas, Mariana State, a prezentat structura terapeutică a Centrului de terapii dependențe.
  • Comisarul șef, Marius Oprișan, a prezentat câteva informații de actualitate, rezultate din experiența și activitatea Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța și a subliniat importanța voluntariatului în rândul tinerilor.
  • Psihologul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, Georgiana Tugearu, ne-a adus la cunoștință cum ne putem proteja de infecția HIV/SIDA.
  • Consilierul Direcției Naționale de Probațiune Constanța, Malina Togan, a explicat care este rolul Direcției Naționale de Probațiune în lupta cu dependența.

Pe scenă au mai urcat voluntarii Centrului Equitas, ai Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța și ai Școlii Postliceale FEG, pentru a interpreta sceneta “Caruselul Negării“.  Prin acest moment am dorit să atragem atenția asupra faptului că o persoană apropiată unui dependent poate să contribuie la menținerea consumului sau poate contribui la luarea unor decizii bune.

Următorul moment artistic a fost susținut de meloterapeutul Centrului Equitas, George Filipeanu, care a invitat pe scenă persoanele prezente în public care au dorit să ia parte la o demonstrație de meloterapie.

Dependența îmbracă multe forme. Pentru a ieși e nevoie de schimbare, schimbarea înseamnă noutate, noutatea naște temeri, temerile stopează schimbarea. Asa ne-a venit ideea să facem mai vizibilă frica de schimbare, de noutate, de viitor. Am adus frica de viitor într-un proces interpretat de voluntarii noștri.

Spectatorii au avut ocazia de a vedea câteva lucrări de Artterapie, cum ar fi măști, picturi, realizate de beneficiarii Centrului Equitas.

DSC_0127

Încheierea am făcut-o în stilul nostru printr-un moment de relaxare în acordurile meloterapeutului George Filipeanu.


Oare am ajuns la dependență?

Este mai bine să întrebi acum degeaba decât să regreți mai târziu. Folosește formularul de contact pentru a ne adresa orice întrebare legată de tratament sau pentru a face o programare. Asigurăm confidențialitatea datelor furnizate prin intermediul formularului online sau telefonic.

Vreau să știu