Cântec de vioară
În negura nopții se aude un strigăt de jivină
E culpa mea ce urlă, e partea mea de vină
E jalea, plânset de copil
Un foșnet trist, teamă multă, chin.
Se zbate-n mrejele vrăjite
Sunt lovituri de bice, de piele
sunt izbite
Și stă și-ndură, sfâșiată-i carnea
Desprins de corp găsește împăcarea.
Pedeapsa e adjudecată
Decizia e dură dar e înțeleaptă
În închisoarea nopții se plătesc destine
Din foame cruntă se-ntrezăresc festine.
Cocoșii dimineții sunt departe
De izbăvire câteva ore mă desparte
Mai am de îndurat frânturile
Le accept, le port, îmi aparțin trăirile.
Sunt istovit de gândurile nopții
Un cântec rece, vioara morții
Arunc un zâmbet, să cânte pentru alinare
Dar moartea-i crudă, e cântec de sfidare.
Apare vechi druid ce versuri îmi citește:
Ești scos la judecată-n miez de noapte
Plătești cu suferință pentru ale tale fapte
Ai îndurat și-ai suferit, iertat, ești absolvit.
Un cântec din copilărie mă trezește
Cocoșul dimineții îmi dă o veste
Ridică-te și umblă, ai foarte multe șanse
Începi o nouă viață, lumină și speranță.
