Dragă Centrule,
Mă bucur că ne-am cunoscut și că am trăit atât timp împreună . Când am ajuns la tine eram, speriat de tot ceea ce urma să se întâmple între noi.
Nu am mai cunoscut un prieten ca tine. Tu mi-ai arătat până unde am putut eu și alții să mergem pentru a ne hrăni boala. Am suferit mult împreună.
Mi-am acceptat, cu ajutorul tău, partea întunecată. Sunt imperfect. Sunt un plin de lacune. Și eu am vrut să îți dau foc. Să te văd fărâme. Și mie mi-a fost frică și de asta m-am comportat ridicol uneori, cu tine. Pe scaunele casei tale am plâns , pe ele am înjurat, am vorbit necuviincios.
Dar tot tu m-ai ajutat să ies din lumea mea. M-ai făcut să înțeleg că merit mai mult.
Împreună am construit lucruri frumoase. Am găsit aici oameni frumoși. Imperfecți. Adică la fel ca mine. Am văzut ce înseamnă să îți dai jos masca și să fii vulnerabil.
Am înțeles că fiecare om, ca și mine, are motivele sale pentru care e așa cum e. Și că oamenii se vor schimba , doar dacă vor și simt că au nevoie de schimbare.
Cândva, îmi amintesc că eram un student la Științe Politice care visa să schimbe o lume nedreaptă. Acum, tot ce îmi doresc este să fiu eu schimbarea pe care aș visa să o văd eu în lume. Să fiu eu cel ce face lucrurile să se întâmple fără a aștepta nimic în schimb.
Veșnică recunoștință,
Vlad