Frumosul cel urât

Trăia odată într-un zid,
O tânără frumoasă
Cu ochii mari de mărgărit
Ce o chema “nu-mi pasă”.

În zidul falnic de cristal
Stătea impunător somptuoasă
Toți trecătorii o admirau
Dar ea spunea “nu-mi pasă”.

Mândria-i arbore domnesc
Ce roade bune-ți dă
Gândește ea că e firesc
Dar totuși în zid stă!

Un falnic print mergea semeț
Printre străzile lucioase
La zidul de cristal privesc
“Nu-mi pasă” îl blocase.

Ce chip divin, ce frumusețe!
Ce pot să îmi doresc mai mult?
Ce splendidă domniță
Aș vrea să o sărut!

Te rog frumoasa mea prințesă
Să vii cu mine în palat
Să fii a mea mireasă,
Dar ea răspunse absolut “nu-mi pasă”.

Trecură vreme peste noi,
S-au ofilit salcâmii
De-atâta chin și de amar
Dintre noi muriră unii.

Din zidul mare de cristal
Se auzise un strigăt
Târziu acum dar în zadar
“Nu-mi pasă” devenise “îmi pasă”.

Dependent Anonim