Modelul Minnesota (cei “12 Pași”) a fost numit astfel după statul american Minnesota, unde a fost implementat pentru prima dată, în anii 1950 și este cea mai răspândită metodă de tratament a dependenței din Europa de Vest și Statele Unite, care și-a demonstrat eficiența în cei peste 60 de ani de existență. Astăzi, el reprezintă un standard pentru tratarea dependențelor de orice tip.

Inițial aplicat persoanelor alcoolice, modelul a fost ulterior preluat și în tratamentul dependenței de droguri, iar mai târziu și pentru tratarea dependențelor comportamentale, precum dependența de jocuri de noroc sau mâncatul compulsiv.

Modelul s-a dovedit eficient pentru toate aceste tipuri de dependență și are la bază două principii esențiale: 

​

1) Abordarea bolii - dependența este considerată o boală cronică, progresivă și incurabilă, care necesită un tratament continuu. Dependența nu este văzută ca un viciu sau un comportament rău, ci ca o condiție medicală care poate fi gestionată și tratată prin recuperare pe termen lung. Aceasta implică acceptarea faptului că dependența poate fi controlată prin abstinență și terapie continuă.  

2) Recunoașterea nevoii de ajutor extern - acesta include sprijinul specialiștilor sau a unui grup de suport.

​

Ca în cazul oricărei boli cronice, recuperarea pentru dependență este un proces îndelungat și nu se termină odată cu parcurgerea programului terapeutic. Clientul trebuie să își însușească o serie de principii și să învețe să folosească mecanisme de control și de gestionare a tentațiilor către consum, care îl vor ajuta să rămână abstinent.

​

Programul Alcoolici Anonimi (AA) a fost format pentru prima dată în anul 1935 de către Bill Wilson (cunoscut ca Bill W.), cu scopul de a crea un grup de susținere pentru alcoolici. Bill W, și el în plină luptă cu dependența de alcool, simțea nevoia să vorbească cu alți oameni care înțelegeau prin ce trece un alcoolic. El a realizat că cea mai bună modalitate de a se lăsa de alcool era să îi ajute și pe alții să devină abstinenți.

Pentru a creea sprijin reciproc și motivație în vederea recuperării, în timpul întâlnirilor de Alcoolici Anonimi, persoanele participante care doresc acest lucru, își împărtășesc experiențele și prezintă progresul personal în abstinență. Toate acestea reprezintă mai mult decât o simpla ședință de terapie, reprezintă un grup constant de susținere.

​

Cei “12 Pași”  au un conținut spiritual, fiecare persoană dependentă fiind încurajată să își definească „Forța Superioară”, menită să o ghideze și să o inspire pe parcursul procesului de recuperare. Parcurgerea celor “12 Pași” are un rol esențial în recuperarea unei persoane dependente, fiind un cadru structurat care o ajută să facă față dependenței, să își regăsească echilibrul emoțional, mental și spiritual, oferindu-i un traseu cu etape de parcurs pentru transformarea vechiului sistem de valori și al modului de viață, afectate de dependență. 

Fiecare pas ajută persoană dependentă în procesul de autocunoaștere și de redobândire a responsabilității asupra acțiunilor proprii.

​

1. Recunoașterea dependenței ca o boală

Primul pas implică recunoașterea dependenței ca o problemă serioasă și înțelegerea faptului că persoana nu poate controla singură comportamentul adictiv. Aceasta este o recunoaștere cheie, deoarece acceptarea că dependența este o „boală” cronică care poate fi controlată, este fundamentul tratamentului.

​

2. Responsabilitatea personală

Începând cu al doilea pas, procesul încurajează responsabilitatea personală. Un dependent învață să își asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni și alegeri, inclusiv pentru recunoașterea greșelilor și pentru dorința de a schimba comportamentele distructive.

​

3. Dezvoltarea unei „Forțe Superioare”

Pașii 2 și 3 încurajează credința într-o „Forță Superioară” (care poate fi interpretată în multe feluri, inclusiv religios, spiritual sau ca o forță internă), care poate ghida și sprijini persoana dependentă în procesul de recuperare. Acest concept ajută la depășirea unui sentiment de neputință și la găsirea unui sens mai profund în viață.

 

4. Autocunoașterea și autoevaluarea

Pașii 4-7 ajută persoana dependentă să se confrunte cu trecutul său, să își identifice erorile și comportamentele dăunătoare, precum și să învețe să își analizeze emoțiile și reacțiile. Aceasta include realizarea unui inventar moral, recunoașterea propriilor defecte și conștientizarea dorințeide a le schimba.

 

5. Vindecarea relațiilor cu ceilalți

Pașii 8 și 9 sunt esențiali pentru reconcilierea cu ceilalți. Un dependent învață să își ceară iertare pentru greșelile făcute și să facă amendamente acolo unde este posibil. Aceasta ajută la reconstruirea relațiilor deteriorate și la îmbunătățirea interacțiunilor sociale.

 

6. Sprijinul comunității

Pașii 10-12 subliniază importanța sprijinului continuu, atât prin auto-reflecție constantă, cât și prin sprijinul oferit altora. Participarea la grupuri de sprijin, precum Alcoolicii Anonimi/Narcoticii Anonini/ Jucătorii Anonimi, ajută la menținerea abstinenței și la învățarea unor noi modalități de a face față provocărilor vieții.

 

7. Transformarea personală și spirituală

Ultimii pași (11 și 12) se concentrează pe dezvoltarea continuă a unei vieți spirituale și pe împărtășirea experienței proprii cu alți dependenți. Acest proces sprijină transformarea interioară a individului și consolidează angajamentul de a trăi o viață mai sănătoasă și mai echilibrată.

 

8. Abstinența și prevenirea recăderii

Pe parcursul întregului proces, cei “12 Pași” ajută persoana dependentă să își dezvolte autocontrolul și să își construiască strategii pentru a evita recăderea în consum sau comportament adictiv. Împărtășirea cu alții și recunoașterea semnelor de avertizare ale unei posibile recăderi ajută la menținerea abstinenței.

​

În esență, rolul celor “12 Pași” este de a ghida persoanele dependente printr-un proces de autodescoperire, reconciliere și transformare, oferindu-le sprijin emoțional, spiritual și social pentru a înfrunta și depăși dependența. Prin acest proces, persoanele încep să-și schimbe nu doar comportamentele, ci și modul în care percep și interacționează cu lumea din jurul lor, devenind mai conștiente de propriile nevoi și resurse pentru o viață mai sănătoasă.