Nu eram pregătit pentru reabilitare

• Nu mă consideram un dependent, nu credeam că am nevoie de ajutor;
• Credeam că viața mea se desfășoară normal, dar apoi am început să întârzii la muncă;
• Mi-a luat aproape 7 ani să admit că am o problemă.

Adicția mea a devenit problematică în 1995, dar nu eram gata pentru reabilitare. Am suferit de depresie dar nu am făcut legătura între asta și consumul de droguri.

Drogurile mele preferate erau drogurile stimulante: amfetamină și cocaină. Am fost angajat de când am terminat școala, la vârsta de 16 ani, și am avut o slujbă grozavă în domeniul serviciilor financiare.

Cu toate acestea, utilizarea drogurilor în scop recreativ a devenit o problemă.

Inițial luam droguri din două în două săptămâni și luam oamenii peste picior. De ce ar lua ei droguri în timpul săptămânii? De ce ar lua droguri iar după aceea ar merge la muncă? Dar după aceea am devenit acea persoană și luam amfetamine doar ca să mă simt normal.

Credeam că viața mea se desfășoară normal dar după aceea am început să întârzii la muncă și au început să mă irite colegii cu care lucram. În 1995 am părăsit locul de muncă. Familia mea s-a îngrijorat pentru mine: de ce fac asta? Dar ei nu știau ce se întâmplă și nici colegii.

Am fost depresiv câteva luni, nu mă ridicam din pat și nu aveam grijă deloc de mine. Familia mea s-a implicat și doctorul a venit să mă viziteze acasă. Am fost trimis la psihiatrie și am rămas internat acolo 5 luni și jumătate pentru depresie. Dar am fost necinstit și nu am menționat nimic de consumul de droguri.

Mai mult de 6 ani mi-au trebuit ca să fiu pregătit să merg la reabilitare

 Nu eram pregătit, nu credeam cu adevărat că am o problemă cu drogurile, nu mă consideram un dependent și ideea de reabilitare era ceva la care nu voiam să mă gândesc. Din păcate am continuat să iau droguri timp de 6 ani.

Am început să iau droguri zilnic și în următorii 6 ani a devenit din ce în ce mai rău. Cu toate că comportamentul și atitudinea mea erau scăpate de sub control – am făcut lucruri pe care în mod normal nu le-aș fi făcut în mod normal și adesea ajungeam la spital – încă simțeam că nu sunt pregătit pentru reabilitare.

Am fost implicat într-o relație bolnăvicioasă – partenerul consuma deasemenea droguri și regula mea era să mă trezesc dimineața, să iau droguri, să mă îmbrac și să ies din casă ca toți ceilalți. Nu credeam că am nevoie de ajutor.

Depresia a revenit din nou, probabil din cauza consumului excesiv de droguri.

Mi s-a recomandat un psihiatru pe care îl vedeam o dată pe săptămână și care mi-a spus că am nevoie de tratament. Ceilalți membrii ai familiei mele s-au implicat în tot acest proces. Aveam 48 de kilograme și din punct de vedere psihologic eram deteriorat, cu toate că nu realizam acest lucru la momentul acela.

În momentul acela eram dărâmat iar medicul meu de familie s-a implicat. Tremuram și nu ieșeam din casă. Devenisem singuratic. Medicamentele de tip amfetaminic îmi dădeau multă energie la început dar spre final nu mai aveam energie deloc.

Acela a fost momentul când am realizat că am nevoie de ajutor. Medicul de familie m-a trimis la psihiatru, care m-a trimis la reabilitare. Cred că în acel moment eram gata pentru tratament. Mi-a luat aproape 7 ani să admit că am o problemă.

Nu eram ca acești oameni

 Am fost admis la reabilitare pe 31 ianuarie 2001. Nu era o călătorie ușoară. Singura persoană care știa că vin a fost fratele meu. Eram destul de jenat dar încă nu realizam că sunt un dependent. Când am început tratamentul mă simțeam diferit. Simțeam că nu sunt ca acești oameni și am mers la personal și le-am zis: ˮMă scuzați, dar eu nu trebuie să fiu aici. Acești oameni au mai multă nevoie de ajutor decât am euˮ. Eu încă deliram. Personalul a fost foarte blând cu mine și mi-au spus: ˮO să vorbim despre astaˮ.

Timp de 2 sau 3 zile am plâns și mă simțeam depășit. Era înfricoșător. Nu mă gândeam că o să scap într-o bună zi de droguri. Exista o bănuială că vreau asta dar nu știam cum să procedez.

Am avut multe coșmaruri și gânduri negative. Treptat am realizat că sunt ca toți ceilalți și am stat peste 4 luni acolo. Eram speriat. Nu credeam că pot avea o viață fără droguri, fără să am substanțe chimice în corp.

Am învățat multe despre mine și astăzi pot să spun că sunt un dependent și sunt în recuperare.