Transformarea dependenței prin artă

de Manuela Boghian

Articol bazat pe un interviu cu psiholog Mariana State din cadrul Centrului Equitas de terapie pentru dependență

„Pictura e prima formă prin care clienții noștri reușesc să exprime trauma”, spune Mariana State, psiholog în cadrul centrului de terapie Equitas din Constanța. „În spatele dependenței se află frecvent traume care verbal e prea dureros sa poată fi exprimate. Odată ce desenează, clienții vorbesc mult mai ușor despre emoții. Oamenii ascund durerea traumelor folosind jocuri de noroc, droguri sau alimente. Pictura scoate tot timpul durerea la lumină.”

Arta a fost utilizată ca terapie timp de secole, însă termenul de „terapie prin artă” a apărut în secolului 20 – atunci când un artist britanic, Adrian Hill, a început să-i învețe pe soldații răniți ce se întorceau din cel de-al doilea război mondial să picteze și a observat ca asta îi ajută să-și revină dupa trauma războiului.

O contribuție importantă pentru răspândirea folosirii artei în procesul terapeutic o are și psihoterapeutul elvețian Carl Jung. Acesta considera că expresia artistică e un instrument important în explorarea subconștientului și își încuraja pacienții să-și picteze visele. El însuși folosea pictura pentru autocunoaștere.

„Exprimarea verbală se face în limitele raționalului, ori raționalul are destul de multe limite”, continuă doamna psiholog Mariana State. „Oamenii gândesc: ‘cum să spun asta?’ sau ‘ce or să creadă despre mine?’ Dar odată făcut desenul, le e mai ușor să vorbească. E un exercițiu extraordinar de a ieși din negarea problemelor, de a trece peste aparențe și a vorbi despre realitatea interioară. Problemele sunt externalizate pe foaie.”

Pentru a explica cum funcționează terapia prin artă, Mariana mi-a prezentat câteva picturi făcute de Mihai, un fost client al clinicii, ale cărui progrese importante sunt exprimate în picturile sale cu tempera.

În prima pictura văd o casă înclinată pe un deal, o barcă și un copac uscat lângă un râu. La orizont, strălucește o jumătate de soare. „Primul desen reprezintă tema familiei”, spune doamna psiholog, dar eu mă uit nedumerită: unde e familia? „Desenul e relevant prin simboluri”, mă lămurește Mariana. „El s-a reprezentat prin acest pom, uscat și singur, cu un trunchi strangulat, care are o mare nevoie de căldură, de iubire, reprezentată de un soare foarte mare. Barca are legătură cu faptul că sora lui, singura persoană apropiată, a plecat în străinătate. Prin aceasta pictură, a scos la lumină multe probleme care l-au dus către adicție. Casa e nepopulată, familia lui s-a separat când el era adolescent și de atunci a rămas singur, cu emoțiile și problemele vieții de zi cu zi.”

Mihai a ajuns la centru din cauza dependentei de etnobotanice și jocuri de noroc. A realizat prima pictură în a treia zi de la sosire. „Sunt foarte importante exprimările libere, în care își exprimă ideile și problemele așa cum le vede”, explică Mariana. „Prin pictură am reușit să identificăm problemele care au constituit mai apoi subiecte de discuție pentru orele de psihoterapie. Desenul e un limbaj non-verbal, din care terapeutul, dar și clientul, află multe informații care rațional sunt mai dificil de redat. În termen de trei zile, nu am fi reușit să aflăm atâtea doar prin conversație.”

Al doilea desen a fost făcut la o săptămână după primul. Îmi amintește de trandafirul din basmul „Frumoasa și Bestia”, care l-a transformat pe prinț în bestie. În spate, trei coloane grecești. Aflu de la doamna psiholog că cele trei coloane îi reprezintă pe părinții și sora lui Mihai, iar trandafirul îl reprezintă pe el, înconjurat de vârtejul dependenței, fără rădăcini, ținut prizonier. „Se simte bine datorită învăluirii dependentei, care acționează ca un fel de protecție”, spune Mariana. „Îl conservă în absența unei rădăcini. La nivel psihic, curentul reprezintă confuzie. O viață aparent sănătoasă, dar artificială și fără perspectivă. Coloanele reprezintă familia absentă, la distanță. El știe că ei există și sunt interesați de el dar nu-l pot ajuta. Țepii sunt mecanismele lui de apărare. Aceste mecanisme l-au ajutat să supraviețuiască când a fost abandonat emoțional. Decorul este teatral, puternic luminos ca și aparatele de joc de noroc.”

Într-o zi, după vreo trei săptămâni petrecute la centru, Mihai a început să deseneze din proprie inițiativă: un drum mărginit de copaci și el la începutul drumului, privind înainte. În spatele lui, copaci uscați. În față, copaci verzi. „A desenat planșa după ce și-a găsit liniștea în centru”, își amintește doamna psiholog. „Într-o zi, pur și simplu s-a așezat la masă și a început să deseneze. Este momentul în care el a pornit la drum. Copacii sunt ancorați, cu trunchiuri rezistente, vii, chiar dacă apare nevoia de protecție, exprimată prin contururile închise ale coroanei copacilor.”

După o lună de terapie, Mihai desenează din nou trandafirul, însă de data asta, cu rădăcini. Mariana îmi explică semnificația picturii: „Aici se văd transformările în plan intern. E o pictură care arată soluțiile. Nu mai este într-un bol închis – este într-o sticlă deschisă, care are legătură cu exteriorul. Sticla este așezată pe un suport, o cruce. El are o educație religioasă de care uitase dar pe care a regăsit-o aici în centru. A venit în contact cu iubirea, care seamănă cu soarele din primul desen. Numai ca nu mai este atât de departe, ci o descoperă înăuntrul lui. În inima lui, suferințele care apar în prima pictură rămân sub un plasture. De asemenea, nu mai există pomul uscat, ci au apărut niște plăntuțe cu rădăcini în apă, care reprezintă posibilitățile lui de creștere. Aripile arată elanul lui. Munții din fundal arată dorința de a pleca, de a avea reușite profesionale. Florile au legătură și cu sensibilitatea lui. Ca orice supraviețuitor, este atent la detalii. Într-un mediu ostil, detaliile pot garanta supraviețuirea.”

Pentru Mihai, arta înseamnă mai mult decât terapie. În perioada petrecută la centrul Equitas, și-a descoperit sensibilitatea artistică. Picturile lui sunt migăloase și, chiar dacă au stângăcia unui începător, transmit emoție. La fel și melodiile pe care le cântă acum la pianul centrului (asta nu face parte din terapie, dar Mihai tot a vrut sa învețe).

Doamna psiholog explică cât de utile au fost picturile pentru observarea transformărilor prin care a trecut Mihai: „Daca am fi căutat prin cuvinte sa aflam de la el unde s-au petrecut schimbările, nu ar fi reușit sa le exprime atât de detaliat. Desenele arata cum s-a deschis și cum a devenit mai pozitiv. Este o persoană care construiește. Este meticulos și sensibil. De la o persoană care credea că și-a ratat viața, care se considera oaia neagră a familiei – a devenit o persoană încrezătoare în capacitatea lui de a merge mai departe. În prima zi când a venit în centru mergea cocoșat, cu capul în jos, rușinat, împovărat, fără speranță. Astăzi e un tânăr zâmbitor, te întreabă ce faci, oferă ajutor celor din jur și participă la grup cu mai puține reacții emoționale negative. Știe ce are de făcut pe viitor ca să rămână abstinent. Și-a descoperit calitățile și vrea sa le cultive.”

Pictura poate surprinde și consecințele fizice subtile ale dependenței, cum ar fi problemele de coordonare sau mâna care tremură. Însă prin expresia artistică, capacitatea de a controla mișcarea poate fi îmbunătățită.

“Desenul exprimă dincolo de gândurile noastre”, încheie doamna psiholog. „E un exercițiu foarte bun pentru relaxare și socializare dar poate fi o cale de a descoperi soluții atunci când ne confruntăm cu situații dificile.”

Ce mă impresionează la povestea lui Mihai e că a trebuit să treacă printr-o perioadă dificilă și să ajungă în terapie ca să-și descopere creativitatea și să folosească pensule și instrumente muzicale. Oare nu am putea sa încurajăm deschiderea către artă mai devreme, mai ales pentru cei tineri? Arta ne-ar putea ajuta pe toți să ne explorăm emoțiile, mai degrabă decât să le ținem ascunse.