Vii la un control?

Controlul are multe versiuni și fațete. Acesta pare a fi un termen foarte uzitat, vehiculat și din păcate minimalizat ca importanță în discuțiile și frustrările noastre cotidiene, în relațiile noastre cu ceilalți sau cu noi înșine.

Ca orice alt concept psihologic, controlul este temeiul multor ipoteze, teorii și studii. Așa apar implicațiile acestuia, în multe din ariile vieții noastre psihice.

O sursă importantă a controlului o reprezintă frica. Câteodată te temi că nu poți controla ceea ce urmează, ceea ce vor spune sau ceea vor face ceilalți și așa se instalează în tandem anxietatea.

Mai departe, rămâne să îți dai seama că este dificil să îți gestionezi emoțiile sau chiar să știi de ele, deci să le controlezi. Atunci este mai ușor să îi controlezi pe alții și implicit să le controlezi reacțiile celorlalți, dacă ale tale îți dau bătăi de cap. În felul asta, controlul prinde conturul unei forme de manipulare a celorlalți.

Tot ce ai citit până acum se întâmplă și în dependență. Riști să pierzi controlul în privința unor comportamente mai puțin sănătoase atunci când îți scapă controlul sau conștientizarea stărilor, emoțiilor, nevoilor tale. Drept urmare nu mai este decât un pas până la pierderea controlului în dependență, când deja nu te mai poți opri din băut sau din jucat sau din orice alt comportament dăunător ție, indiferent ce metode ai încerca.

Cu siguranță, vei spune că poți să încetezi oricând, că doar ai mai stat câteva luni, un an sau doi, fără să consumi. Însă poate că încă nu te-ai întrebat ce spune despre tine faptul că ai reluat, că te-ai „reapucat”. Nu mai are rost să amintim faptul că poate ai înlocuit cu altceva, pentru că așa am învățat cu toții să credem: „suma viciilor trebuie să rămână constantă” sau „cui pe cui se scoate” sau „dacă elimini ceva trebuie să pui în loc altceva”. Nimic altceva mai fals și irațional.

Controlul nu este despre jocul controlat sau consumul controlat. Dacă practici un comportament dezadaptativ, joci, consumi săptămânal sau cu o anumită frecvență particulară ție, nu înseamnă că ai control. Atunci când ideea de a renunța definitiv la un anumit obicei nesănătos îți dă fiori sau poate doar te înfurie un pic, înseamnă că nu ai control.  Chiar daca o faci temporar și spui că poți renunța oricând, apoi după o perioadă relativă de timp revii la același comportament, înseamnă că nu există control pe termen lung.

Așa apare ceea ce numim iluzia controlului,  care se va transforma pe termen lung sub influența unor factori externi (stres, pierderi, șocuri emoționale, viața în sine) și/sau factori interni (trăsături mai puțin adaptative de „caracter”) în abuz și treptat sau galopant în dependență cu acte în regulă.

În aceeași barcă a controlului găsim și impulsivitatea, soră geamănă cu tulburarea controlului impulsurilor. În relație cu dependența, impulsivitatea poate fi un precursor al acesteia și un potentiator ulterior.

În egală măsură, dependența poate avea ca efect secundar creșterea impulsivității și includerea acesteia în tabloul simptomatologic al unor tulburări asociate sau comorbide dependenței, printre care tulburarea afectivă bipolară, diferite tulburări ale personalității sau tulburări ale comportamentului sexual și nu în ultimul rând tulburarea obsesiv-compulsivă.

Un prim pas ar fi asumarea pierderii controlului și cererea ajutorului. Vei învăța predarea controlului, atât de vitală în prima fază a recuperării. În timp, îți vei ști și îți vei vedea emoțiile și îți vei lua nevoile în grijă. Paradoxal, acest lucru se va întâmpla și cu cei din jur în ceea ce te privește, fără să îi mai controlezi sau să îi manipulezi. Vei fi din nou în control, dar de data aceasta asupra propriei persoane.

 MĂRTURII DESPRE CONTROL

B:

Ziceam că pot controla. Jucam din ce în ce mai des și nu conștientizam. Nu mă puteam abține. Căutam orice pretext să ajung în sală. Nu intram cu zilele, apoi când reveneam, nu ieșeam cu orele de acolo.

 A:

În primele două luni de terapie, credeam că deja am control. Credeam că pot consuma controlat, după care am înghițit într-o seară 5 pastile de MD și 6 pastile de Rivotril.

Nu mai aveam cuvânt. Ai mei nu mă vedeau cu zilele. Mă mințeam că o să consum dozat. Trebuia să trag ca să mănânc, să revin la „normalitate”.

 V:

Nu mă mai simțeam bine fără. Aveam senzația că nu mă mai pot concentra la fel de bine sau că nu mai pot citi.

Psihoterapeut Dan Cioc