dependența de calculator

dependența de calculator

Dependența de calculator și/sau de Internet înseamnă utilizarea necontrolată a acestora și are simptome similare cu cele ale oricărei alte dependențe. Afectează funcționarea individului la nivelul corpului, creierului, comportamentului, relațiilor.

Exemple ale acestor dependențe:

  • Dependența de jocuri pe calculator – utilizare excesivă a jocurilor pe calculator off-line (Solitaire, Minesweeper) sau a altor programe;
  • Dependenţa de sex virtual – utilizarea necontrolată a pornografiei pe Internet are un impact negativ asupra relațiilor intime din viața reală. Comportamentul sexual virtual este un mijloc de a depăși emoții negative, plictiseala, anxietatea, problemele de cuplu, dificultățile de relaționare sau din nevoia de a simți că ești important, dorit sau puternic.
  • Dependența de relaționare virtuală – dependența de rețele sociale, camere de chat și mesagerie, până la punctul în care prietenii virtuali, on-line devin mai importanți decât relațiile cu familia și prietenii din viața reală, care ajunge să pară goală și lipsită de bucurie.
  • Alte dependențe pe Internet – joc de noroc patologic, utilizarea compulsivă a site-urilor de cumpărături sau licitații online, care conduc, de multe ori, la probleme financiare. Persoanele cu asemenea comportamente cumpără lucruri de care, de cele mai multe ori, nu au nevoie și pe care nu și le pot permite, cu scopul de a experimenta bucuria introducerii ofertei câștigătoare.

Efecte dorite:

  • distragerea atenției de la îngrijorările sau temerile pe care le prezintă;
  • evadarea din stările emoționale negative;
  • stabilirea unor noi relații;
  • primirea de suport/sfaturi;
  • accentuarea sentimentului de apartenență, de utilitate.

Efecte nedorite:

Afectarea stării de sănătate fizică: obezitate, deformări ale coloanei vertebrale, durere și senzație de amorțeală în mâini și la nivelul articulațiilor mâinii, tulburări de vedere, dureri de cap, amețeli, crize de epilepsie etc.

Tulburări emoționale: anxietate, depresie, fobie socială, etc.

Modificări comportamentale: refuz/absenteism școlar/profesional, comportament agresiv, izolare socială, confuzii între viața reală și cea virtuală, eșec în plan social.

Sevraj:

„Craving”, pofta nepotolită care, nesatisfăcută, cauzează suferință psihică intensă, uneori chiar fizică, însoțită de gânduri fixe, lipsa foamei și a setei, iritabilitate, insomnie, depresie și în cazurile cele mai grave, senzații de depersonalizare.

Semne de dependență:

  1. Ai o dorință sau un impuls puternic de a folosi Internetul și ai un sentiment de euforie atunci când te afli on-line;
  1. Reducerea timpului pe care îl petreci pe Internet sau oprirea Internetului duce la simptome de sevraj (de exemplu, stare generală proastă, neliniște, iritabilitate, lipsă de concentrare, tulburări de somn) și simptomele mai sus menționate le ameliorezi prin înlocuire cu dispozitive electronice similare (de exemplu, TV, jocuri portabile, jocuri de noroc);
  1. Ai nevoie să prelungești continuu timpul de utilizare a Internetului, precum și gradul de implicare în activitățile pe Internet pentru a atinge un sentiment de satisfacție. Ești  preocupat continuu de activitățile pe calculator atunci când nu te afli în fața acestuia, petreci pe Internet mai mult timp decât intenționezi.
  1. În ciuda cunoștințelor pe care le ai privind efectele sale nocive, îți este greu să te oprești din utilizarea Internetului. Atunci când ceilalţi încearcă să te oprească, îţi aperi cu înverşunare dreptul de a utiliza calculatorul așa cum dorești, indiferent dacă oamenii din viața ta se simt lăsați pe dinafară și neglijați.
  1. Ai dificultăți în a controla durata de timp pe care o petreci pe Internet iar eforturile de a diminua acest timp și de a-ți controla comportamentul on-line au eşuat de mai multe ori.
  1. Ca urmare a utilizării Internetului, interesele tale pentru activități sociale și recreaționale sunt reduse sau absente, îți neglijezi prietenii și familia. Simți că nimeni din viața “reală” nu te înțelege mai bine decât prietenii tăi on-line.
  1. Utilizarea Internetului este uneori, o modalitate de a scăpa de probleme sau de a masca unele sentimente negative.
  1. În fața profesorilor, a colegilor de școală, prietenilor sau profesioniștilor ai tendința de a nega sau de a minimaliza importanța pe care o acorzi Internetului și te simți vinovat. Ai o stare de anxietate sau depresie atunci când ceva sau cineva scurtează timpul sau întrerupe planurile tale de a utiliza computerul.
  1. Neglijezi îndeplinirea sarcinilor la scoală sau acasă și lași totul pe ultima sută de metri.
  2. De multe ori sari peste orele de somn pentru a petrece timp la calculator
  3. Prezinți simptome/disconfort fizic: dureri de spate și gât, dureri de cap, te-ai îngrășat sau ai scăzut în greutate, sindrom de tunel carpian, tulburări de vedere, senzație de uscăciune sau înțepături la nivelul ochilor, tulburări de somn.

Vreau să știu

error: Content is protected !!